Și cea de-a treia echipă ce a vizitat terenul din Pâncota în ultima lună de zile a plecat cu toate punctele acasă. Golul lui Breșneni din debutul meciului i-a fost de ajuns Reșiței să treacă de Șoimii Lipova, care a stat destul de rău la capitolul finalizare.
Una dintre ocaziile importante ale gazdelor s-a născut chiar pe final, dar tabela a înghețat la 0-1. „Am jucat cu o echipă bună, organizată. Diferența e că ei au avut cinci ocazii și au dat un gol, noi am avut vreo patru, dar nu am marcat. În rest, am avut același joc, terenul a fost greu și pentru noi și pentru ei, s-a jucat la bătaie, mai puțin fotbal, mai multă agresivitate și dueluri fizice. Adversarul a fost apropiat de Craiova II, după cum i-am văzut aici la Pîncota. Au bugete mai mari, condiții mai bune de pregătire, dar cred că am jucat și noi destul de bine cu ei. La ultima fază, Craiova ne-a dat gol, acum am avut noi o ocazie singur cu portarul și nu am reușit să marcăm. Asta este, urmează pentru noi o pauză după care avem două jocuri cu echipe timișene, Centrul Național de Pregătire și Becicherecu Mic. Sperăm să le câștigăm pe ambele”, a spus Flavius Sabău, antrenorul Lipovei.