Întâlnindu-se și în urmă cu două săptămâni într-un amical, chiar pe terenul Șega, Lipova și Mailatul se cunoșteau foarte bine. Desfășurarea ostilităților a fost și ea previzibilă, cu viceliderul atacând cu toate liniile o apărare supraaglomerată a „alb-verzilor”. Doar că ratând foarte mult și având și ghinion la cele trei bare lovite, lipovanii au cam tremurat pentru cele trei puncte.
Formația de pe Mureș a început în atac, iar Bier a avut prima bară a meciului chiar în minutul 6. A venit rândul lui Trabalka să rateze trei ocazii importante pentru echipa sa. Mai întâi, fostul jucător al UTA-ei a tras din apropiere exact în Barabaș, apoi a lobat prea slab un balon după pasa lui Vasinc și Căliman a respins de pe linia porții, iar în final a reluat peste din numai 3 metri o așezare cu capul a lui Bier. Filimon și Piț și-au încercat și ei șansa de la distanță fără succes, pentru ca Sergiu Popa să nimerească transversala cu un șut din colțul careului de 16, lateral stânga. Pe finalul reprizei, au apărut și oaspeții în careul advers, iar Mateucă a cerut 11 metri după ce a scos mingea dintre doi adversari. Chiar înainte de intrarea la cabine, Cheșa nu a ajuns de puțin la întâlnirea cu centrarea aceluiași Mateucă.
Mailatul a început ceva mai bine și partea secundă, dar Gabor nu a putut relua din poziție bună, iar șutul lui Mateucă de la marginea careului a fost defectuos. Din minutul 55, însă, lipovanii au reluat forcingul cu o și mai mare convingere. Bara l-a mai salvat odată pe Barabaș la lovitura liberă a lui Piț, pentru ca același portar al Voinței să se mai opună și la șuturile lui Vasinc și Filimon, dar și la reluarea slabă a lui Tomuț. În minutul 75, „centralul” Saladea a dat lovitură liberă de la marginea careului pentru „șoimi”, iar Piț a trimis puternic, sub bară, chiar pe colțul portarului. Nu au trecut decât 5 minute și Vasinc a clarificat defintiv lucrurile cu un șut sec din 14 metri, ce a scuturat plasa din stânga lui Barabaș. Deși a făcut trei schimbări, Mailatul nu mai avut forța să reacționeze și punctele ajung Lipova, care, cel puțin până la ora 17, se apopie la două lungimi de undă de liderul Crișul.
Radu George nu a dorit să comenteze prea mult rezultatul. „Victorie meritată a Lipovei, dar mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi dat penalty la finalul primei reprize pentru noi”, a fost remarca tehnicianului „alb-verzilor”. De partea cealaltă, Flavius Sabău și-ar dori ca elevii săi să fie mai pragmatici. „Și în amical, dar și azi, Mailatul a jucat cu cinci jucători pe linia de fund. Mă așteptam, știam, am pregătit jocul, de aceea am și avut multe ocazii. Mă îngrijorează puțin această relaxare a noastră în fața porții. Am numărat 14 ocazii, trei bare și doar două goluri, iar acestea au venit și pe final. Pot să-mi înțeleg jucătorii până la un punct. Știu că împotriva unui adversar mai slab cotat concentrarea nu poate fi la cote maxime, dar evident că-mi doresc să-i fac să înțeleagă că nu are rost să riscăm să pierdem puncte. Victoriile trebuie tranșate mult mai repede, mai ales că le merităm, jucăm bine. Merităm să fim mai liniștiți mult mai repede la cum evoluăm, dar depindem în special de jucătorii noștri ofensivi. În special ei trebuie să fie mai determinați în fața porții, altfel ajungem să ne complicăm singuri existența”, a punctat „principalul” lipovanilor.
Formații:
Lipova: Bujor – Kocsis, Calvin, Bercu, Tomuț – Piț (80 Orza), Bier (67 Simion), S. Popa, Filimon (80 Șulumberchean) – Vasinc, Trabalka (67 Gherghel)
Mailat: Barabaș – Gabor (80 Achim), Lazăr, Bălă, Morariu, Căliman – Chepețan, Ungureanu, R. Caba, Cheșa (85 Roșu) – Mateucă (83 Rancov)
Arbitri: Sorin Saladea – Florin Vesa, Emil Cristea. Observatori AJF: Răzvan Cadar, Vasile Rad