În turul campionatului, la Pîncota, Șoimii Lipova se impunea cu un zdrobitor 7-2 în fața Dumbrăviței, echipa antrenată de Flavius Sabău având la acel moment un parcurs perfect cu 4 victorii din tot atâtea meciuri. Pentru gazde marcau Trabalka (3), Vasinc (2) și Poiană (2), în timp ce oaspeții punctau prin R. Rus și Silaghi. Startul returului nu a fost conform așteptărilor pentru lider (cu 5 puncte din 9 posibile), așa că „duelul” din județul Timiș este unul foarte important, cele două echipe fiind despărțite de doar patru puncte la vârful clasamentului.
În ciuda celor două succese de până acum din retur, nici Dumbrăvița nu a convins. Trupa „alb-verde” a pierdut cu 1-4 la Ghiroda, după care s-a impus la limită contra Sebișului (1-0) și a „lanternei roșii” Ocna Mureș (3-2). Peste două zile, Telescu et. comp. primesc vizita liderului. „Cu siguranță ne va aștepta un meci greu, întâlnim liderul, suntem conștienți că plecăm cu șansa a doua. Lipova a arătat pe tot parcursul acestui campionat o oarecare constanță, a condus clasamentul pe tot parcursul etapelor, au un antrenor preocupat și un lot de jucători foarte bun pentru nivelul la care ne aflăm. Dar, și noi sperăm să ne ridicăm la nivelul lor, să fie un meci frumos, iar în final, ajutați și de șansă, să obținem rezultatul maxim. Am avut și noi un pic de neșansă în debutul acestui retur, dar acum am legat două victorii și suntem cam tot acolo. Sperăm să câștigăm și vineri, deși, indiferent de rezultat, campionatul este lung și se mai pot întâmpla multe. Sunt sigur că toți antrenorii primelor șase echipe își doresc să termine pe locul 1, indiferent dacă ar putea sau nu să joace apoi în Liga 2-a. Tocmai de aceea, cred că va fi o luptă frumoasă până la final”, susține Sorin Bălu, tehnicianului grupării timișene.
Lipova e neînvinsă în retur, dar remizele de la Sebiș și Deva le-au permis marilor rivale la promovare (Reșița, Dumbrăvița și Cugir) să se apropie la patru lungimi. În această etapă, „șoimii” au primul derby de clasament din 2019. „Returul este întotdeauna mai greu decât turul. Sezonul trecut trecut, când eram și noi echipă mică, în retur am tras la toate meciurile de echipele mai mari ca să le smulgem puncte. Așa se întâmplă și acum, doar că, fiind pe primul loc, își iau toți măsuri când joacă cu noi. La Deva a fost la fel, ne-au taxat când ne-au prins și nu am reușit decât să egalăm pe final. Acum avem un meci foarte important, Dumbrăvița este o echipă bună, au un antrenor foarte priceput, jucători experimentați și va fi foarte greu. Este primul derby cu o echipă care are și ea șanse la promovare. E clar, au și știința jocului, dar și un dram de noroc care i-a ajutat în câteva partide. Băieții sunt conștienți că returul nu a început cum am sperat cu toții, conducere și vestiar. Acum, adversarii ne bagă în seamă, cam știu ceea ce jucăm, își iau măsuri și sunt foarte atenți, în timp ce noi parcă nu găsim soluții să ne adaptăm rapid la noile date ale partidelor. Din câte știu, terenul de la Dumbrăvița este foarte bun, ne convin și dimensiunile, putem să jucăm așa cum ne dorim. Întâlnim și un adversar de calibru, eu zic că aceste meciuri ne convin mai mult pentru că și ei vor juca deschis. Nu se vor poziționa pe două linii ca și echipele cu care am jucat recent”, spune și Radu Pop, președintele lipovanilor.
Flavius Sabău nu îi va putea folosi pe Calvin (cumul de galbene) și Banyoi (aflat în Rusia cu naționala U19, a jucat 20 de minute în debutul cu stângul, 1-5 contra Irlandei, în Turul de Elită). La Dumbrăvița, e de urmărit dacă va fi trecut pe foaie Jinga, care încasase două cartonașe galbene la Ocna Mureș fără însă a fi eliminat de arbitra de centru, Elena Demetrescu.
Duelul de pe stadionul „Ştefan Dobay” va începe vineri, de la ora 15:00.
Echipe probabile:
Dumbrăvița: Miklos – Podină, Telescu, Gălan, Boancă – Stancu, Briciu – Birău, Silaghi, Nanu – Bîrză.
Lipova: D. Filip – Savin, Bercu, Vasiu, Filimon – Cr. Poiană, M. Popa, Lazea, D. Rusu – Sulea, Trabalka.