Șoimii Lipovei „planează” în turul trei al Cupei, după succesul la limită de pe „Ștefan Dobay”! Sabău: „Ne-am făcut jocul, am câștigat meritat”

Șoimii Lipova continuă seria de rezultate bune în compania echipei din Dumbrăvița cu o calificare în turul trei al Cupei României. Juniorul UTA-ei, Andrei Gavrilă, lăsat împrumut sub comanda lui Flavius Sabău, a fost singurul marcator al echipei din județul nostru pe arena „Ștefan Dobay”. De partea cealaltă, Zurbagiu și Paulevici au fost cei mai periculoși oameni ai tinerei trupe pregătită de Cosmin Stan.

Așadar, chiar și fără Bozian, Aldan sau Simion, fotbaliști cu pretenții de titualari, „șoimii” și-au atins scopul în județul Timiș, în primul meci oficial al stagiunii. „A fost un meci foarte greu, pe un teren impropriu, tare, cu iarbă mare, pe o căldură sufocantă. Ritmul de joc a fost scăzut de joc, dar chiar și așa am controlat tactic. Pe lângă gol, am avut 3-4 situații mari, în timp ce adversarul nu a prea avut ocazii. Sunt mulțumit că am fost concentrați, așa cum trebuie să fim la meciurile oficiale. Mai facem mici greșeli individuale, dar acestea vor dispărea după câteva meciuri oficiale. Una peste alta, cred că am câștigat meritat, ne-am făcut jocul, a fost bine”, susține Flavius Sabău, antrenorul echipei campioane a seriei cu numărul 8 a Ligii a 3-a, în ediția de campionat 2020-2021.

În ediția precedentă a Cupei României, lipovanii au avansat până în turul 5, când au fost eliminați de divizionara secundă, Ripensia.

În urmă cu o săptămână, CSC Dumbrăvița o bătea cu 3-2 pe Crișul, cealaltă echipă arădeană de Liga 3-a calificată în turul trei al Cupa României. Astăzi, timișenii au capotat în fața Lipovei. „A fost un meci echilibrat, cu destul de multe faze periculoase, în care, totuși, căldura și-a pus amprenta pe joc. Au avut, cum era de așteptat, un plus de maturitate fiind echipa campioană și cu un lot în mare parte păstrat. Noi am jucat cu un ușor trac, am preferat de multe ori varianta simplă a unor mingi lungi, in loc sa pasăm pe jos. Venim după o perioadă intensă de pregătire, cu amicaluri puternice, urmează încă unul cu Periam, sâmbătă, iar in săptamâna premergătoare primei etape de campionat vom mai disputa un amical mai lejer. Mai așteptam un jucător care să se alăture lotului, chiar de mâine, pe mijlocasul Vlad Degău”, a spus Cosmin Stan pentru pagina de Facebook a grupării de la marginea Timișoarei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.