Sabău: „Victorie meritată, dar tot ne jucăm cu ocaziile”

Sabău: „Victorie meritată, dar tot ne jucăm cu ocaziile”

Dintre cele patru partide jucate în retur, Lipova a decis trei de abia după pauză. Cu Mailat și Curticiul, golurile au venit chiar în ultimul sfert de oră, motiv de ușoară îngrijorare pentru tehnicianul „șoimilor”. „Victoria este meritată, dar avem eterna problemă. Ne jucăm cu ocaziile, nu dăm gol când trebuie și ne complicăm inutil existența. Nu-mi dau seama care e exact cauza, lipsa de valoare sau de motivație.  Trebuie să mă edific exact și să iau măsuri. Dacă e valoarea, ne mai trebuie un om de gol, iar dacă e motivația…Nu știu, observ că uneori ne credem prea buni, că e destul să intrăm pe teren și uităm să fim concentrați la finalizare. În plus, câteodată mai trebuie să ținem cont și de adversari, iar azi Curticiul chiar ne-a dat o replica bună și merită și ei felicitați. Dar, repet, am luat pe merit cele trei puncte”a punctat Flavius Sabău.

Tânărul tehnician a dat dovadă și de inspirație, atâta timp cât a introdus pe teren fotbalistul care a decis soarta punctelor. „Era normal să mai apelez la un atacant, în încercarea de a câștiga acest meci. Mă bucur pentru intrarea cu gol a lui Kevin (n.a. Trabalka), care nu a avut mult timp la dispoziție și totuși a fost decisiv. Încă nu e 100% din punct de vedere fizic, dar e important că ne ajută când apelăm la el”a mai spus „principalul” viceliderului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.