Sabău: „Ne-am făcut meciul ușor marcând rapid două goluri”

Sabău: „Ne-am făcut meciul ușor marcând rapid două goluri”

Dacă acasă a încurcat atât Lipova, cât și Crișul, cu același rezultat (0-0), în deplasare, Pecica a încasat câte patru „boabe” de la sprinterele Ligii a 4-a. Așadar, derby a fost doar pe foaie, căci în teren dezechilibrul a fost evident. Iată ceea ce au avut de spus cei doi antrenori la finalul disputei de azi, de pe „Șega”, unul fericit și aproape mulțumit, iar celălalt dezamăgit de problemele ce îi copleșesc vestiarul pe acest final de sezon.

Flavius Sabău (antrenor Șoimii Lipova): „Ne-am făcut meciul ușor marcând rapid două goluri. După aceea, ne-am bramburit puțin, nu am putut ține de minge. Poate și frica de rezultat ne-a făcut să ne retragem, dar nu e bine. La 2-0, dacă luam un gol, intram iar în trepidații. Putem spune că diferența s-a făcut și la capitolul efectiv de jucători. Pe final de sezon, o echipă ce nu are suficienți jucători, suferă. Așa a fost, astăzi, cu Pecica, pe când noi nu avem astfel de probleme. Ne bazăm pe suficienți jucători, acum sperăm ca accidentarea lui Bujor să nu fie serioasă. Cred că e doar să fie o contuzie, el are ceva probleme mai vechi la spate, ar fi o pierdere mare, ne-ar fi greu fără el. Ne bucurăm pentru cele trei puncte luate azi, dar știm că mai avem trei meciuri grele, în special deplasările de la Felnac și la Sântana. Important este să rămânem în efectiv complet și să ne pregătim la fel de serios, sperând să terminăm pe locul 1”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.