Sabău: „Mergem înainte cu capul sus, mai sunt multe bătălii de dat” v.s. Ianc: „Ne-am adaptat mai bine la terenul greu și am profitat de breșele din centrul defensivei lipovane” + FOTO

Sabău: „Mergem înainte cu capul sus, mai sunt multe bătălii de dat” v.s. Ianc: „Ne-am adaptat mai bine la terenul greu și am profitat de breșele din centrul defensivei lipovane” + FOTO

Mare favorită în partida de la Pîncota, acolo unde nu pierduse niciun punct în acest sezon, cu Avrigul, Șoimii Lipova s-a trezit fără niciun punct la final. Sibienii au întors partida în ultimele 10 minute din două faze fixe și îi produc al doilea eșec consecutiv liderului.

Vremea ploioasă din ultimul timp a afectat și starea terenului din Podgorie, una dintre cauzele înfrângerii fiind chiar acest aspect. „Ne asumăm și înfrângerile așa cum ne asumăm și victoriile. Eu îi felicit pe băieți pentru joc, au avut atitudine și dăruire, am avut destule ocazii, dar și terenul a fost dificil. S-a rupt tot mai tare pe măsură ce a trecut timpul. Din păcate pentru noi, adversarii au reușit să marcheze din singurele ocazii pe care și le-au creat, ambele din faze fixe, o lovitură liberă și un corner. Asta este, nu acuzăm faptul că am venit după înfrângerea de la Reșița, nu are nicio legătură. Astăzi am jucat fotbal 90 de minute, etapa trecută doar în repriza a doua. Mergem înainte cu capul sus, mai avem o etapă, ne pregătim la fel și sperăm să recuperăm punctele pierdute astăzi. Războiul este lung, mai sunt multe bătălii de dat, toți adversarii sunt dificili, toți vor să bată echipele din fruntea clasamentului. Au fost și vor mai vor fi multe surprize până la final, de asta este frumos fotbalul. Nu știi niciodată deznodământul partidei, trebuie să joci și la final vezi care este scorul”, a menționat Flavius Sabău, tânărul antrenor al liderului seriei a IV-a a Ligii a 3-a.

Avrigul a bate primele două echipe clasate, după ce și Cermeiul a cedat „în fieful” sibienilor în runda cu numărul doi. În plus, Avrigul pleca cu un punct și de la Sebiș și e tot mai liniștită la mijlocul clasamentului. „Nu putem spune că am venit să câștigăm, dar am venit să facem un meci bun cu cea mai bună echipă a seriei. Am pregătit cu atenție partida, nu ne-am gândit la terenul greu cu porțiuni de adevărată mlaștină. Se pare că băieții mei s-au adaptat mai bine și îi felicit pentru jocul bun, pe alocuri excelent în fața unei echipe foarte bine pregătită, foarte bine așezată în teren. Este o victorie mare pentru noi, ne situăm la mijlocul clasamentului, scopul nostru fiind acela de a termina în prima jumătate. Am fost mai pragmatici, gazdele au avut posesia și inițiativa, nimic surprinzător având în vedere că au dominat așa și echipe situate sus în clasament. Am știut că au fundași centrali lenți și pe acolo am reușit să găsim breșe. Am jucat din etapa a patra cu 16 jucători, din care patru născuți în 2000, unul în 1999 și unul în 1998 și cred că nu ne-am descurcat rău. Ne propunem să creștem tineri care să se ridice și să facă apoi performanță în ligile superioare”, a punctat Mihai Ianc, antrenorul sibienilor, după succesul de pe terenul liderului.

În ciuda rezultatului negativ, Lipova mai poate pierde cu greu primul loc până la pauza de iarnă. Singurele echipe ce o mai pot întrece ar fi Crișul, Cermeiul sau Cugirul, cum mențiunea că toate ar avea nevoie de 6 puncte în ultimele două partide, iar ultimele două se întâlnesc între ele peste o săptămână. Iar ca trupa lui Anca să ierneze în frunte ar fi nevoie și ca „șoimii” să nu câștige nici la Ghiroda. Cu condiția eșecului în Timiș a liderului, Crișul mai să le bată pe Giarmata (acasă) și Unirea Alba Iulia (afară), iar Cugirul, pe Galda (afară) și Cermei (acasă) la scor mare pentru a o depăși pe trupa lui Sabău înainte de vacanță.

Galerie foto Șoimii Lipova – FC Avrig

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.