Repetiție pentru primul derby arădean pe puncte: Lipova – Cermei 0-2

Repetiție pentru primul derby arădean pe puncte: Lipova – Cermei 0-2

Cu un plus la capitolul organizare a jocului, dar și determinare, formația lui Radu Anca și Roland Nagy a insistat ceva mai mult în atac și după pauză și, în minutul 67, a găsit drumul spre gol. Marcator a fost juniorul Ionuț Ianc, cu o reluare simplă din careu, la capătul unei lovituri de colț tratată superficial de „șoimi”. Tot un fotbalist Under 19, respectiv Mario Bubuș, a făcut 2-0 dintr-un penalty obținut tot de el. V. Brândușe a trecut pe lângă scorul de neprezentare, la o eroare de curtea școlii a portarului Coșerea, după care Lipova s-a mai trezit puțin. Au fost 10-12 minute, ultimele ale confruntării, cu câteva atacuri bune ale băieților lui Sabău, dar Bodea a fost de netrecut la finalizările lui Deta, Vasile și mai ales Piț.

Sabău: „Avem probleme cu adversarii mai agresivi, trebuie să ne adaptăm noului nivel”

La final, Flavius Sabău a recunoscut că și-ar fi dorit ca echipa sa să arate altfel la acest amical, dar îngrijorat este doar de starea de sănătate a lui Kevin Trabalka. Tânărul atacant a evoluat doar trei minute în partea secundă și asta pentru că a acuzat dureri în zona genunchiului operat în urmă cu un an de zile. „Nu a fost ceea ce mă așteptam, poate că ne credem un pic mai buni decât suntem. A fost, ca să zic, așa doar o problemă de atitudine, căci în rest știu foarte bine ce valoare avem și nu-mi fac probleme mari. Până la urmă, am pierdut un amical din două faze fixe, pe o neatenție la un corner și o fază de penalty. Nu sunt împăcat cu faptul că nu am jucat noi ceea ce știm și putem în special pe faza ofensivă, am făcut prea puține lucruri dintre cele cerute de mine. Factorii sunt mai mulți, o să-i discut cu băieții, pe care am încercat să-i împart în două echipe echilibrate, pentru un antrenament cât mai bun, inclusiv de ordin fizic. Am împărțit inclusiv juniorii, nu am jucat cu primii trei, ca să spun așa, fiindcă nu m-a interesat deloc rezultatul. Sâmbătă, avem un nou meci greu, la Lugoj, apoi Cupa și începem campionatul exact împotriva ultimilor doi adversari din amicale. Așa a fost să fie, programul ni l-am făcut din luna iunie, urmărind niște obiective de la care nu mă abat nici acum că am  aflat țintarul. Nu avem în plan promovarea și nu mă încurcă cu absolut deloc programarea aceasta din meciurile amicale și oficiale”, a punctat Flavius Sabău, care a mai observat și faptul că: „Echipele puțin mai agresive ne pun probleme și nu ne mai dezvoltăm jocul nostru obișnuit. Poate și o chestiune de nivel, căci venim de la Liga 4-a unde noi ne dominam adversarii la toate capitolele. Aici e altceva, adversarii pun altfel piciorul și trebuie să ne adaptăm și la aspectul acesta. Mai sper și ca Trabalka să nu aibă nimic grav la genunchi, poate o simplă întindere. Kevin, ca și ceilalți băieți, a parcurs etapa grea a pregătirii, nu cred că se poate rupe atât de ușor în acest moment al sezonului”. 

Anca: „Deși arătăm din ce în ce mai bine, trebuie să folosim la maxim toate zilele rămase până la debutul sezonului”

La rândul ei, Cermeiul este pe cale să-și defintiveze lotul pentru noua stagiune, iar utistul Rogojanu este ca și acontat și el. Totodată, a mai apărut la antrenamente și Cosmin Farcaș, fostul mijlocaș de bandă al UTA-ei, Craiovei și Pîncotei. Și dacă săptămânile trecute au ajuns la Lunca Teuz și americanii Taylor și Gabriel (accidentat ușor), de o zi și italianul Roberto își încearcă șansa în „alb-roșu”. „Azi am jucat, parcă, mai bine decât în celelalte meciuri și cu toate astea mai avem destule lucruri de pus la punct până la prima etapă. La prima vedere, Giarmata pare un adversar abordabil, dar și ei, ca și noi, mai au la dispoziție două săptămâni de pregătire, perioadă în care se și pot întări la nivel de lot. Avem mare încredere și în juniorii împrumutați de la UTA, chiar am stabilit că Rogojanu, utimul sosit, mai bine își încearcă șansa la Liga 3-a decât să rămână la republicani. Mai sunt și alți copii interesanți, care sper să crească alături de noi și pe care deja am început să-i integrăm în formula noastră de joc. Rămâne de văzut și care e situația lui Farcaș, un jucător interesant, dar puțin cam nepregătit. Chiar dacă am aflat azi că ne vom revedea cu Lipova în etapa a doua, nu am văzut motive pentru care să amânăm acest amical. Mai bine am evoluat împotriva unui adversar de același nivel cu noi, să vedem pe unde ne află, decât împotriva unuia sub noi. Ca și o concluzie, chiar dacă arătăm din ce în ce mai bine, trebuie să folosim la maxim toate zilele rămase până la debutul sezonului”, a menționat Radu Anca, antrenorul cermeianilor.

Formații:

Lipova (prima repriză): Bujor – Kocsis, Clavin, Pașcu, Lupșe (30 Stoin) – Lăcustă, Tomuț, Bier, Copil – Filimon, Vasinc.

Lipova (repriza a doua): Bujor (70 Coșerea) – Mandache, Calvin, Bercu, Stoin (65 Păulescu) – Piț, Jichici, S.Popa, Deta – Vasile, Trabalka (48 Filimon, 70 Turai)

Cermei (prima repriză): Bodea – Rogojanu, Gurban, Nistor, Suslak – Mager, Ianc, N. Varga, Cl. Vereș – Diarra – Sulea.

Cermei (repriza a doua): Bodea – Rogojanu (55 Taylor), Cotoc, Gurban, Suslak (65 Morar) – Mager (70 Farcaș), Ianc (73 E. Varga), Nistor (65 Roberto), Aldan – Bubus, V. Brândușe.

Arbitri: Tudor Jurcă – Cătălin Turgyan și Denis Calnacov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.