Reacții după remiza ce ajută Crișul. Mutică: „Lipova a avut ocazii doar pe greșelile noastre” vs. Sabău: „Pecica – neinteresată de joc”


Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/profan/public_html/soimiilipova.ro/wp-content/themes/envince/library/ext/get-the-image.php on line 642

După liderul Crișul Chișineu Criș, Progresul Pecica e cealaltă echipă ce nu a încasat gol de la Șoimii Lipova în acest campionat. E adevărat, nici nu a dat, dar după aspectul întrecerii, „galben-albaștrii” se pot declara mulțumiți cu remiza albă. Cel puțin ultimele 20-25 de minute s-au jucat cu sufletul la gură, vizitatorii având câteva ocazii mari de a înscrie, dar concluzia au scris-o pecicanii cu un „cap” a lui Vali Fritea de puțin peste poartă.

La final, doar tehnicianul gazdelor s-a arătat cât de cât mulțumit de rezultat. „Toate meciurile le abordăm la victorie, dar astăzi am fost doar 14  jucători, din care 4 juniori. Am și optat pentru o așezare în teren care să se plieze cât mai bine pe posibilitățile noastre, dar am ținut cont și de adversar (n.a. Pecica a jucat un fel de 4-4-1-1). Sunt mulțumit pentru atitudine, mă bucur că nu am cedat nici azi, cum nu am făcut-o nici etapa trecută când am revenit de două ori pe tabelă în meciul cu Felnacul. Suntem o echipă cu suflet mare și adunăm puncte. Și terenul a fost destul de dificil, cu tot respectul pentru Lipova, va spun sincer că am vrut să și câștigăm, dar atât s-a putut azi. Îl felicit și pe Ciornei pentru că a făcut un meci extraordinar, dar vreau să remarc faptul că Lipova a avut ocazii doar pe greșelile noastre personale. Pozițional, nu ne-au surprins cu nimic. Lipova are destui jucători de valoare, dar după cum i-am văzut în meciurile directe cu noi, Crișul joacă mai repede, mai direct pe poartă, parcă au o viteză în plus și merită să fie pe locul 1”, a aprecizat Dorel Mutică la finalul derby-ului etapei cu numărul 12 în Liga a IV-a Arad.

De partea cealaltă, Flavius Sabău a rămas cu un gust amar în ceea ce privește rezultatul final și maniera în care au evoluat pecicanii. „Am întâlnit o echipă neinteresată de joc, ci doar să țină de rezultat. Jucătorii lor au stat pe două linii și cu toate astea am avut cinci mari ocazii de gol. Sigur că în astfel de condiții este greu să îi desfacem, m-au surprins cu atitudinea asta a lor, preponderent defensivă. I-am mai urmărit la alte partide, dar astăzi au jucat altceva, au făcut un joc destructiv. E adevărat, ne-a mai lipsit Adi Piț, jucător de valoare și calitate, dar ceilalți trebuia să-l suplinească. Din păcate, nu am reușit să dăm gol și sunt nemulțumit de acest lucru. Nu mă interesează neapărat câte puncte are Crișul avans, clubul are un obiectiv și ne încadrăm în el deocamdată. Mă deranjează, însă, că sunt meciuri în care nu culegem ceea ce semănăm, cum a fost și azi. La ocaziile clare avute, meritam toate punctele, dar totul e istorie acum. Mergem mai departe, mai sunt 9 puncte în joc în acest tur și vrem să le luăm”, a punctat și „principalul” lipovanilor.

4 comentarii


  1. Pai domnule „Sabău ” la ce jucători ai in lot si pregătirea pe care o faceti, trebuia sa fie 2 goluri avans, vezi-ti de oala ta nu comenta ce nu este de comentat „Am întâlnit o echipă neinteresată de joc” ps te cam înjură jucători

    Răspunde

  2. Da domnule Mutica, Crișul e mai buna (vorba fie) dar sa nu uitam cum au câștigat meciul cu voi . Cu ajutorul cuiva plus ca au dat în voi cum se bate o toba . Noi măcar ăștia suntem și jucam și nu fluiera nimeni pt noi . Si da din punctul meu de vedere asta v-ați dorit ieri un punct pt ca nu ati riscat nimic ati stat la cutie și ați sperat ca nu veți lua gol . Dacă măcar o faza ar fi intrat in poarta voastra se consemna un scor mare la final . Oricum felicitări lui Ciornei și bafta vouă mai departe .

    Răspunde

  3. Pacat de banii bagati la lipova in multi jucatorii dezineresatii de fotbalul de la liga a4a ,daca la lotul actual e obiectiv locurile 2-5 e jalnic,dar campionatul nu e jucat inca !!!

    Răspunde

    1. Bomba, toate au o logica. Termenul de finalizare al stadionului din Lipova e iulie 2016. Daca te uiti pe geam, vezi ca de o luna ploua. Crezi ca se pot turna fundatia si stalpii de la tribuna in apa? Constructia va avea mai mult de 100 mp, peste vestiare si altele se face tribuna acoperita in totalitate – 1510 locuri. Daca trebuie prelungit termenul de finalizare, sa zicem ca Lipova a promovat in Liga a III a, unde joaca??? Pe tapsanul din spatele casei? Toate declaratiile alea ca se doreste in primul rand finalizarea stadionului si dupa se va vorbi de promovare, crezi ca sunt chestii negandite? Doar tamsa mArius (asa scrie el) credeam ca are o problema in sensul asta, este ffff necajit ca Lipova nu promoveaza. Fiecare lucru la timpul lui

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.