Remiză sub Drăgana, scor 1-1 (0-1), într-un un meci extrem de important în economia luptei pentru promovarea în eșalonul superior. Metalurgistul Cugir a reușit să încurce planurile pretedenentei la promovare, deși a jucat în inferioritate din minutul 54, Șoimii aflându-se acum la două punce în spatele liderului CSM Școlar Reșița.
*1-1, MIN. 69: ȘAUCĂ a împins balonul în plasă, cu pieptul, di 5 metri, la centrarea lui Dohotariu din dreapta, lansat excelent de I. Grozav
*0-1, MIN. 28: șut ISTRATE de la 18 metri, în stânga portarului, după un balon boxat de Crivăț, primul șut pe poartă al oaspeților
Marius Opric: “Am arătat ca o echipă, meritam să câștigăm”
“După modul în care am evoluat, meritam, din plin, să câștigăm. Îi felicit pe băieți, am arătat ca o echipă, deși am jucat aproape o repriză în inferioritate. Este păcat că nu am obținut o victorie, raportat la ce s-a întâmplat pe teren. Am jucat pentru Cugir, nu ne-a interesat de lupta la promovare“, a spus Marius Opric.
*Flavius Sabău: “Șansele de promovare rămân aceleași. Oricum trebuia să învingem Reșița”
“Nu sunt dezamăgit de acest egal. Am jucat la Cugir, împotriva unei echipe foarte bune și nu e ușor, la nivelul Ligii a 3-a, să joci din trei în trei zile. Am făcut un joc bun, iar șansele la promovare rămân aceleași. Indiferent ce se întâmpla aici, trebuie să învingem Reșița. Le-am spus jucătorilor să fim mai temperați, să avem o posesie mai prelungită, însă s-a jucat pe contre. I-am înțeles pe jucători, după ce adversarul a rămas în inferioritate, au fost atrași de ofenisvă, dar asta ne-a costat, am primit gol tocmai pe o contră”, a precizat Flavius Sabău.
*Gazdele, în inferioritate, Vărărean eliminat în mintutul 54!
Gazdele au rămas în inferioritate, Vărărean primind al doilea cartonaș galben în minutul 54, fiind eliminat
Actul secund a început furtunos, șutul lui Vitinha (46) fiind blocat de Stoin. Trabalka (49) a primit avertisment pentru simulare, la un duel în careul advers cu Crivăț. Șaucă (51) nu ajunge în 6 metri balonul centrat din stânga de Cîrstean, M. Neagu (53) execută excelent un corner de pe dreata, D. Filip a boxat cu greutate de sub transversală. I. Grozav (64) a șutat de la 20 de metri, pe centru, a reținut Filip. Fază repetată peste 4 minute, cu același efect, prinde Filip la șutul lui I. Grozav. Portarul oaspeților a parat (69) șutul în diagonală trimis de P. Păcurar. După egalare, Vasiu (77) a trimis un șut puternic, de la 18 metri, puțin alături. Ratare imensă a Cugirului, Cîrstean (83) scăpat singur a plasat pe lângă poartă, din poziție 1-1!!! Lazea (90+1) a trimis un șut de la 18 metri, scos cu greu de sub bară de Crivăț
*Tensiune la pauză, Istrate a continuat conflictul cu suporterii
Avertizat după ce a marcat, pentru că a înjurat în direcția tribunei (putea primi chiar roșu), Istrate, fostul jucător al Unirii și Performanței Ighiu, a intrat ultimul la vestiare, fiind admonestat de public. Jucătorii celor două echipe au avut avut ceva de împărți, în drum spre vestiare, un diferend verbal, dar și un conflict între Itu și portarul Filip, calmat în ceel din urmă de intervenția celor doi antrenori și a centralului
Incredibilă ocazie a gazdelor în minutul 6, trei situații într-o fază: D. Filip a respins capul lui Șaucă din 8 metri, apoi a parat P. Păcurar iar poratrul advers a parat execuția, mingea ajungând la Vărărean ce a reluat în stâlpul drept din careul mic!!! În replică, peste două minute, Filimon nu reușește să șuteze, din dreptul punctului cu var după o minge întoarsă de D. Rusu. Lansat în adncime, P. Păcurar (21) a reluat din cădere, din 12 metri, D. Filup a respins cu piciorul! După 0-1, cugirenii au solicitat penalty (32) la o acțiune a lui Cîrstean, blocat în careul mic, în momentul șutului, de Vasiu. Voleu Șaucă (41), din 8 metri,în plasa laterală. În minutuș 45+2, “torpilă” Vasiu de la 30 de metri, pu’in peste transversală.
Vremea este închisă, rece, însă nu plouă, o asistență redusă, sub 300 de spectatori. Gazdeke evoluează în echipament bleumarin – cu roșu, iar oaspeții în tricouri albe, șorturi și jambiere roșii
Echipe de start:
Metalurgistul: Crivăț – Dohotariu, Lang, I. Grozav, Vărărean – Șaucă/ cpt (89. Dicu), Dican, M. Neagu (62, Itu), Vitinha – P. Păcurar – Cîrstean; rezerve Dicu, Vâjdea, G. Goronea, Cercel, Buruiană. Antrenori Marius Opric și Lucian Itu.
Șoimii: Filip – Stoin, Vasiu, Bercu, Filimon – Poiană, Lazea, M. Popa/ cpt, D. Rusu – Istrate (86, Marton) Trabalka; rezerve Jianu, Dardai, A. Popa, Burla, Calvin, brad. Antrenor Flavius Sabău
Arbitri: Z. Szekely (Baia Mare) – Cr. Mureșan (Cavnic), D. Popa (Cluj-Napoca) Observatori: V. Marc (Cluj-Napoca), P. Boroș (Oradea).
Avertismente: Vărărean (33, 54), M. Neagu (45+2). Șaucă )85) / Istrate (29), Vasiu (42), Trabalka (49) *Cartonaș roșu: Vărărean (54)
sursa: ziarulunirea.ro