Live-text Liga a III-a, ora 15.00: Lipova – Ezeriș 2-1

Live-text Liga a III-a, ora 15.00: Lipova - Ezeriș 2-1

Cortina coboară astăzi peste sezonul regular din Liga 3-a, ocazie cu care vom afla campioana, una dintre echipele arădene Șoimii Lipova (38 p) și Crișul Chișineu Criș (36p). Totodată, Pecica are șanse mari la locul 3, iar Cermeiul poate sări peste Periam dacă o bate la cel puțin 3 goluri diferență.  La ora 15 vă vom relata in format live-text aspecte de la toate meciurile arădenelor.

Șoimii Lipova – Progresul Ezeriș 2-1

Formații oficiale:

Lipova: Iliescu – Nagy, Bercu, A. Popa, Filimon – Vlad, Salhi, Gavrilă, Gherasim – Simedru, Paulevici. Rezerve: Buta – Stoin, Ciubăncan, Hețegan, Trip, An. Rusu, Pop. Antrenor: Flavius Sabău.

Ezeriș: Birăescu – Dalea, Plută, Rimovecz, Mărgan – Drăgoi, Giurică – Jinga, Lolea, Marian Musteța – Străin. Rezerve: Spânu – Takenori, Secula, Marius Musteșa, Petruț. Antrenor: Dorian Arbănaș.

Arbitri: Mihail Sebastian Lastun (Râmnicu Vâlcea), Barna Tamas Biro (Cernat – Covasna), Hunor Bela Recsenyedi (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Zaharia Ciev (Timişoara), Ioan Papp (Carei)

Min.1 A început partida. Gazdele joacă în echipament galben cu negru iar oaspeții în echipament alb-albastru.

Min.15 Șoimii controlează teritorial începutul de meci și au avut două situții bune prin Filimon și Simedru, ambii șutând din careu, din întoarcere, cu stângul, dar prea aproape de portarul advers.

Min.16 Bercu a respins greșit și Lolea a șutat slab de la marginea careului.

Min.18 GOOOL Lipova! Nagy pătrunde pe dreapta, centrează la colțul scurt, de unde Paulevici marchează cu capul: 1-0

Min.33 Lipova a mai avut două situații bune prin același jucător, Michel Vlad, care mai întâi a tras puțin pe lângă bara laterală a porții lui Birăescu iar apoi de la marginea careului, ușor lateral dreapta, a șutat peste poartă.

Min.39 Paulevici trage telefonat de la 16 metri, în locul unei pase pentru Simedru care rămânea singur cu portarul.

Min.45 Pauză la Sânnicolau Mic, Lipova conduce meritat cu 1-0.

Min.46 A început repriza a doua, fără schimbări.

Min.49 GOL Ezeriș! La o greșeală a lui Bercu, Lolea a junge în posesia mingea la șase metri lateral stânga și îl invinge cu un șut pe jos pe Iliescu: 1-1

Min.60 Meciul e destul de echilibrat după reușita carasenilor, fără ocazii de poartă.

Min.61 Cartonaș galben pentru Marian Musteța.

Min.66 Jinga învăluie pe dreapta și trage puternic în unghi, Iliescu respinge lateral stânga unde apare Dalea care reia puternic dar Iliescu și bara se opun golului

Min.66 Schimbare la Lipova: iese Gherasim și intră Pop.

Min.68 Centrare Nagy și reluare Paulevici cu capul dar Birăescu reține de la colțul lung.

Min.73 Centrează Vlad de pe dreapta, Filimon șterge balonul cu capul și trimite mult pe lângă poartă.

Min.75 Schimbare la Lipova: iese Vlad și intră Trip,

Min.75 Schimbare la Ezeriș: ies Lolea și Mărgan și intră Petruț și Marius Musteța.

Min.80 Nagy centrează din dreapta, mingea sare în fața lui Paulevici, care nu poate relua in poartă de la coltul lung.

Min.83 Trip execută înșelător o lovitură liberă de la 40 e metri, mingea bate în careu, Birăescu este surprins, mingea lovește transversala și Petruț îndepărtează pericolul de pe linia porții.

Min.85 Centrare Jinga de pe dreapta și Străin a lovit mingea cu capul, Iliescu a reținut cu dificultate de pe linia porții.

Min.86 Corner Trip și Salhi trimite cu capul în bară.

Min.87 GOOOL Lipova! Din nou corner, Trip trimite nc areu, minega ajunge cu noroc la Pop care reia cu capul din 4 metri: 2-1

Min.88 Schimbare la Ezeriș: iese Străin și intră Secula.

Min.90 Gavrilă centrează de pe stânga, Filimon reia defectuos pe lângă poartă.

Min.90+2 Paulevici a primit o minge în adâncime dar s-a grăbit și a tras de la distanță, pe lângă poartă.

Min.90+3 Centrare Jinga la colțul lung de unde alea areluat pe lângă paortă.

Min.90+4 Fluier final, Lipova câștigă meciul și a sărbătorit pe teren în fața tribunei oficiale cântând ˝campionii, campionii˝.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.