Lipova și-ar dori (și) mai multă calitate de la mijloc în sus, dar mutările întârzie deocamdată! Vasiu – în trecere pe la „șoimii”?

Lipova și-ar dori (și) mai multă calitate de la mijloc în sus, dar mutările întârzie deocamdată! Vasiu - în trecere pe la „șoimii”?

După primele zece runde scurse din prezenta ediție a Ligii a 3-a, Șoimii Lipova e în obiectiv, pe loc de baraj de promovare în eșalonul secund. Sigur, trupa lui Flavius Sabău spera, poate, să fie prima, dar conjudețeana Crișul a funcționat și mai bine în stagiunea de toamnă și are un avans de două puncte în frunte.

În joc mai rămân 24 de puncte și se pot întâmpla multe până la ora concluziilor în C8, dar Lipova vrea să se asigure și printr-o campanie de achiziții țintită că va respinge atacul urmăritoarelor și, mai mult decât atât, va amenința supremația elevilor lui Adi Abrudean. Însă, cu o săptămână înainte de reunire, „alb-albaștrii” nu au făcut nicio mutare la nivel de lot, ci sunt la stadiul de contacte / negocieri. „Încă nu ne-am decis exact ce modificări vor fi, depinde și de ce putem aduce în această pauză de iarnă. Avem contacte cu câteva ținte pentru posturile pe care le dorim. Sigur că mi-aș dori calitate mai multă de la mijloc în sus, obiectivul este locurile 1-2, dar problema este să vedem ce putem transfera. Jucătorii buni aparțin de alte cluburi si e un pic mai dificil de rezolvat. Așadar, dacă nu intervine ceva nou, la reunirea programată pe 18 ianuarie vor veni toți jucătorii pe care îi avem în lot. Ei au avut program de vacanță pentru a se menține într-o formă fizică bună, sper să nu avem probleme cu cântarul la niciunul. La finalul anului trecut, câțiva jucători au avut forme ușoare de COVID, mă bucur că sunt sănătoși, iar mai departe vor avea imunitate și pentru o perioadă nu vom mai avea emoții cu infectările lor”, a punctat Flavius Sabău.

Teoretic, antrenorul Lipovei ar putea conta la primăvară și pe Bruno Vasiu. CSM Reșița a renunțat la fundașul de 23 de ani și acesta se mai află sub contract cu „șoimii”. Problema este că fotbalistul crescut de Atletico și cizelat de Academia Hagi nu se mai încadrează în plafonul salarial al lipovanilor și, probabil, va fi din nou împrumutat.

În altă ordine de idei, viceliderul seriei a VIII-a a Ligii a 3-a și-a bătut în cuie și programul de amicale. Vor fi 6 adversari pentru Filimon et. comp. începând cu luna viitoare, asta după o pregătire fizică temeinică pe plan local în a doua decadă a lui ianuarie. Fiindcă există restricții, dar și pericolul infectării cu COVID, Lipova nu va mai părăsi țara, așa cum a făcut-o în anii precedenți, când a călătorit peste graniță, în Ungaria și Serbia. Ripensia (2 februarie), Cermei (13 februarie), Deva (19 februarie), UTA 2004 (24 februarie), CAO Oradea (27 februarie) și Cugir (6 martie) sunt echipele împotriva cărora „șoimii” își vor verifica potențialul.

Și în partea a doua a sezonului Lipova își va disputa meciurile de acasă tot pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, urmând ca: „Din vară, mai mult ca sigur ne vom întoarce acasă după 3 ani și jumătate de pribegie. Pe noul stadion din Lipova totul este în regulă, gazonul este bun, a crescut frumos, s-a îndesit, mai trebuie făcută doar recepția stadionului”, a concluzionat Flavius Sabău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.