Șoimii Lipova a pierdut al treilea meci stagional în prima manșă a barajului de promovare în Liga 1. După timișenele Ripensia, în Cupa României și Avântul Periam, în campionat, a venit rândul sibienilor de la Măgura Cisnădie să treacă de formația lui Flavius Sabău, însă la 2-1 calificarea se joacă peste o săptămână pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic.
Oaspeții s-au cam jucat cu ocaziile în prima repriză și, cum se întâmplă în fotbal, în avantaj pe tabelă la pauză au fost gazdele de la Măgura. Bărculeț a punctat după o jumătate de oră de joc, iar Ban a făcut 2-0 la mijlocul mitanului secund. În minutul 68, Salhi a reușit golul ce o ține în viață pe Lipova pentru retur.
Luca: „Venim să marcă la Arad, cine va fi mai bun să se califice”
Rezultatul nu e deloc rău nici pentru trupa sibiană, care – teoretic – pleca cu șansa a doua atâta timp cât întâlnea campioana din seria a 8-a, formația ce venea după două titluri de vicecampioană. „Consider că a fost un joc echilibrat, cu momente de dominare alternativă ale celor două echipe. Oaspeții au început mai bine, au avut câteva situații bune la 0-0, dar noi am reușit golul. După ce am marcat, am prins curaj și jocul s-a mai echilibrat. Începutul de repriză a doua ne-a aparținut nouă, Stoia a scăpat singur cu portarul, apoi am dat golul de 2-0. Nu am putut să ne bucurăm prea mult pentru că după trei minute au făcut ei 2-1. Apoi, oaspeții au pus presiune pe noi și au mai avut mai multe situații, însă tabela a rămas neschimbată, am câștigat cu 2-1. Sigur că golul lor contează mult în economia dublei manșe și ne obligă și pe noi să marcăm în retur. Per total, cred ca a fost echitabil, am văzut o echipă din Lipova foarte bună. Au avut mai multe situații, dar ei au ratat și noi am fost mai pragmnatici și am valorificat mai bine. Pentru retur e clar că mergem la Arad să jucăm fotbal, avem șansa noastră, chiar un mic avantaj. Vom veni să dăm gol sau goluri, iar cine va fi mai bun să se califice”, a spus Ioan Luca, tehnicianul Măgurii.
Sabău: „Să fim mai eficienți în retur”
La cum s-au defășurat ostilitățile în meciul de azi, Șoimii Lipova a lăsat impresia că e echipa mai bună, doar că va trebui să o demonstreze în manșa secundă și printr-un scor de calificare. „Am întâlnit un adversar incomod pe contraatac și atac rapid, un adversar foarte motivat. Am încercat să controlăm jocul, am reușit cumva, dar nu suficient pentru că am luat două goluri, cam multe față de ceea ce am jucat și se vede că am marcat prea puțin la câte ocazii Am avut și două cornere din care mingea a fost scoasă de fundași de pe linia porții, deci, per total, cred că ei au avut noroc că nu am dat mai multe goluri. Până la urmă, ca să câștigi trebuie sa marchezi cel puțin două goluri, poate chiar trei, ca să fii sigur de victorie. Vreau să facem asta în retur, să marcăm mai mult. Astăzi băieții au încercat să pună în practică ceea ce am antrenat, nu ne-a ieșit bine pe faza defensivă. Din trei contraatacuri am luat două goluri și trebuia să fim mai eficienți, pentru că în acest retur am luat puține goluri, am mizat că stăm bine la acest capitol”, a spus la finalul partidei Flavius Sabău.
Antrenorul „șoimilor” este optimist pentru meciul revanșă de peste 7 zile. „Sunt încrezător că avem șansa să reparăm înfrângerea, să ne impunem și să ne calificăm. Bineînțeles că vom juca returul la victorie, vom încerca să nu ne mai lăsăm depășiți pe contraatac, vom pregăti săptămâna asta jocul în detaliu și sunt încrezător că vom câștiga. Nu avem probleme de sănătate, îi voi avea pe toți apți 100% pentru retur”, a încheiat Sabău.
FOTO: Macrea Valentin / Sport Pictures (frf.ro)
Permalink
Ce mă amuză declaratiile astea de frustrati gen ,,am jucat mai bine, dar au avut noroc” 😂😂😂 norocul ti-l faci si singur, internationale milano cu Mourinho antrenor si Chivu in lot, atât noroc au avut până au câștigat champions league! Uită-te in gradina ta , nu te tufă grija că ei au avut doar 3 contratacuri si au dat două goluri! Fă si tu la fel sau mai bine dacă esti tare! Bine că nu ai zis că dacă nu marcau ăia 2 goluri se termina 0-1🤣
Permalink
“Au avut mai mult noroc ca nu am dat mai multe goluri” este ca și cind ai spune a spune “acuma am ajuns din oraș și nu ma lovit mașina”🤕🤕🤕
Permalink
Ce va doare pe voi capu de declaratiile antrenorilor, daca te crezi mai bun, fa-te antrenor
Permalink
Fruatrat esti tu . Si nu are rost sa continui sa zic cum mai esti . Ce a declarat rau ? Da s-a jucat foarte bine dar gazdele au avut un mare noroc ca au scapat fara gol . S-a uitat in gradina lui, doar ca a descris fazele meciului . Nimic mai mult . Dar tu ghibite comentezi si jignesti
Permalink
uneori prinzi o zi mai slaba asta a vrut sa spuna!eu cred ca lipova e.net superioara acestei cisnadie si se va vedea in retur!
Permalink
Nu a fost o zi slaba . Au fost 9 ratari monumentale . 4 ocazii singur cu portarul, 2 mingi scoase de pe linia portii. A fost ghinion curat . Dar va veni returul .
Permalink
Cu 1-2 Lipova are un scor de calificare, trebuie sa dea un gol, si sa fie atenti. In liga a 3 a nivelul este cam acelasi, doresc lipovenilor multa sansa. Sint sigur ca ii va scoae pe cei de la Cisnadie. Restul…nici ni mai conteaza.