La prima vedere, două vor fi echipele ce se vor lupta până la final pentru locul promovabil disponibil în seria a IV-a a Ligii a 3-a, iar câștigătorea s-ar putea decide în meciul direct. CSM Școlar Reșița vine la Pîncota, pentru duelul cu Lipova, în etapa a 28-a (antepenultima), însă până atunci ambele sunt chemate să nu mai facă pași greșiți.
În Vinerea Mare, ambele au parte de meciuri în fața unor formații timișene fără mari pretenții. Totuși, bănățenii par puțin avantajați cât timp întâlnesc pe teren propriu o formație a Ghirodei ce și-a cam făcut baremul pentru salvare. În schimb, „șoimii” se coboară de pe autostradă la Giarmata, unde o așteaptă o formație cu cuțitul la os. „Este presiune indiferent dacă am fost pe locul 1 sau acum că suntem pe 2 acum, dar nu ne afectează foarte mult. Noi oricum am abordat fiecare partidă la victorie. Poate că unii dintre colegi simt altfel această presiune, eu personal nu. Am jucat de multe ori la obiectiv și asta este partea cea mai frumoasă, să evoluezi pentru o echipă ce-și propune performanța. Conducerea tehnică se ocupă de toată lumea, se discută și se motivează fiecare jucător în parte pentru a fi sută la sută concentrat meciul ce urmează. Nu contează ce rezultat am avut înainte, ne concentrăm strict pe partida următoare, din care vrem să scoatem maxim. Într-adevăr, a fost un moment mai delicat după egalul de la Lugoj, în fața unei echipe retrogradată matematic, dar am trecut peste asta și în aceste șase ultime partide putem spune că încă suntem la mâna noastră. Avem derby acasă, cu Reșița și mai jucăm și la Cugir, echipe implicate în lupta la vârf. Dar, le luăm pas cu pas și acum ne concentrăm doar pe meciul de la Giarmata, o echipă în foame de puncte ce a reușit să câștige în deplasare etapa trecută. Și așa activăm într-o serie în care oricine poate bate pe oricine și nu există meciuri ușoare. Vrem să avem determinarea din meciul cu Hunedoara și atunci va fi bine, vom avea un Paște liniștit”, consideră Florin Lazea, mijlocașul „șoimilor”, care a debutat cu UTA în Liga 2-a la 18 ani.
Ca și restul partidelor din cadrul rundei cu numărul 25 a Ligii a 3-a (seria a IV), Giarmata – Lipova începe vineri, la ora 17. Flavius Sabău nu are jucători suspendați, dar îi lipsesc pentru accidentări trei piese extrem de importante: Sulea, Gherasim și Banyoi. Dacă ar câștiga la Giarmata, „alb-albaștrii” ar fi la primul succes extern al returului, după trei remize și două înfrângeri.
Formații probabile:
Giarmata: Narița – Sporin, Stupu, Covăsală, Negrei – Daminuță, Ferțu – Rosenblum, M. Călin, Ochea – Beloescu
Lipova:D. Filip – Stoin, Calvin, Vasiu, Filimon – C. Poiană, M. Popa, Lazea, D. Rusu – Istrate – Trabalka.
Arbitri:Claudiu Ștef (Târgu Mureș), Daniel Popa (Aiud), Bogdan Gireadă (Oradea)
Observatori FRF:Vasile Balaj (Drobeta Turnu Severin), Emanoil Popescu (Târgu Jiu)