Liderul Lipova vrea să pună mâna pe titlul de campioană de toamnă cu un rezultat pozitiv la Ghiroda: „Puncte pentru o vacanță și mai frumoasă!”

Liderul Lipova vrea să pună mâna pe titlul de campioană de toamnă cu un rezultat pozitiv la Ghiroda: „Puncte pentru o vacanță și mai frumoasă!”

Chiar dacă există doar șanse pur teoretice să mai fie întrecută în clasament înainte de vacanța de iarnă, Șoimii Lipova nu credea că va fi în această situație. După ce toată toamna a pierdut un singur meci, 2-3 la Hunedoara, au venit meciurile cu Reșița și Avrig, din care liderul nu s-a ales cu niciun punct și le-a dat curaj urmăritoarelor. Însă, „alb-albaștrii” au șansă să-și ia revanșa la Ghiroda, la ultima apariție oficială a anului, împotriva unei echipe din partea a doua a clasamentului.

Deși e golgheterul echipei, cu 12 reușite, Kevin Trabalka nu a mai înscris de pe 26 octombrie, cu ocazia confruntării interne cu Giarmata. Deși s-au mai obținut puncte grele și de  atunci încoace, golurile atacantului, care a împlinit 22 de ani chiar ieri, le cam lipsesc lipovanilor. „Cu toate că am pierdut ultimele două partide suntem tot pe primul loc în clasament și, practic, nu prea mai putem pierde această poziție decât pur teoretic. Avem un golaveraj mult mai bun decât echipele de pe locul 2, care sunt la trei puncte în spate. Sigur că ne-au durut aceste înfrângeri, dar analiza făcută de stafful tehnic și discuțiile avute cu noi, jucătorii, au condus la concluzia că doar la Reșița ne-am prezentat foarte slab. În schimb, acasă, cu Avrigul, am avut ghinion. Mergem la Ghiroda cu un singur gând, victoria. Vrem să incununăm efortul și munca depusă în acest tur de campionat, unul de excepție pentru noi. Suntem o surpriză pentru cunoscătorii fenomenului, dar în același timp am adus bucurie suporterilor noștri. Rezultatele ne-au adus acolo sus și, poate, am putea visa la o promovare în Liga a 2-a. Nu știm ce va fi în retur, noi credem că vom munci cel puțin la fel de bine și vom păstra primul loc până la finalul campioantului, depinde de conducere ce gânduri și planuri are și ce se va întâmpla în iarnă la nivel de lot de jucători. Personal am reușit să îmi ajut echipa în mai multe rânduri, cu goluri decisive și aveam 12 goluri marcate în primele zece partide. Din păcate, în ultimele patru etape nu am reușit să înscriu, dar sper ca în această ultimă etapă a turului să reușesc și să-mi dedic, astfel, un gol cu ocazia împlinirii vârstei de 22 de ani. Dar nu asta e important, ci ca echipa să obțină cele trei puncte pentru a avea o vacanță liniștită și frumoasă, poate cea mai frumoasă din cariera mea fotbalistică de până acum”, spune fotbalistul crescut de UTA, cu minute și în Liga 1 pentru Dinamo.

Unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai celor de la Ghiroda și Giarmata Vii e Petrișor Jichici, fotbalist care a evoluat cu lipovanii în eșalonul terț. Polivalentul fotbalist a înscris în două din ultimele trei partide oficiale și e unul dintre pericole pentru buturile „șoimilor”. „Mă voi reîntâlni cu fosta mea echipa și foștii mei colegi, care – cred eu – ca își merită locul în clasament. Spun asta pentru că valoarea și munca depusă de ei și – bineînțeles – de antrenorul Flavius Sabău mi-este binecunoscută. Flavius este un profesionist 100%, iar anul acesta se văd rezultatele programului lui de pregătire. Am jucat și eu acolo și știu cum se lucrează și ce condiții creează președintele Radu Pop și soția dânsului, doamna Corina. Îmi pare rău că azi nu mai sunt acolo, dar așa a fost să fie.  Mâine se vor întâlni două echipe cu obiective diferite în acest an, dar cred eu că oricine poate bate pe oricine în această serie.  Sper să îmi pot ajuta colegii și să facem o figura frumoasă. Anul ăsta a fost un an mai greu pentru mine, cu multe accidentari care au făcut munca mea, nu am jucat prea mult, dar sper să mă revanșez în meciul cu Lipova, dar și în primăvară. Din cauza vremii, cred că va fi un meci de luptă, probabil cine își va dori mai mult va câștiga. Le urez succes pe această cale lipovanilor, dar după meciul cu noi”, a menționat Jichici.

Cele două echipe ar putea evolua în formula:

Ghiroda și Giarmata Vii: M. Gakos – Semeniuc, Hotca, Horcea, Mureşan – Mancaş, Saizu, Ţugui, Ciobanu – Jichici – Baranyi.

Lipova: D. Filip – Savin, Calvin, Vasiu, Filimon – C. Poiană, Dobrean, M. Popa, D. Rusu – Sulea, Trabalka.

Arbitri: Călin Lazăr (Mediaş) – Vasile Bogdan (Sibiu), Daniel Popa Daniel (Aiud)

Observatori FRF: Florin Mărginean (Alba Iulia), Ion Lupșa (Caransebeş)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.