Florin Gîlcă este unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști din lotul Lipovei. De fapt, este singurul care a venit în această vară din Liga a 2-a, de la Șoimii Pîncota și e normal să fie unul dintre fotbaliștii care fac diferența în Liga a 4-a.
Sâmbătă, în disputa cu Șimandul, mijlocașul de bandă de 29 de ani, a deschis drumul spre succesul trupei lui Sabău cu un „cap” frumos în vinclul porții lui Vaida. „A fost destul de dificil, am început foarte bine, am reușit chiar eu să dau un gol destul de repede, dar am ratat apoi foarte mult din ocazii clare. Așa e în fotbal, ocaziile se răzbună și ne-am trezit conduși. Noi simțeam că se poate să întoarcem rezultatul și nu ne-am lăsat, dovadă că le-am dat apoi patru goluri. Important este să câștigăm, nu contează cine dă gol, suntem un grup unit”, susține Gîlcă.
După ce a activat în eșalonul secund, din ofertele primite în vară, Florin a ales Liga 4-a și nu regretă pentru că: „Am fost primit foarte bine de toată lumea, jucători și conducere, mă bucur că am ales Lipova. Așa e în viață, mai urci, mai cobori, eu sper să îmi fac treaba foarte bine aici și vedem ce va mai fi”.
Fiind și el cu două salarii neluate de la Șoimii Pîncota, este cu ochii pe ce se întâmplă acum la clubul din Podgorie sub noua conducere. „Nu știu ce să cred despre Pîncota lui Massone. Sper să continue, să contacteze cineva foștii jucători și ne luăm banii. Eu chiar le doresc sincer să continue”, a încheiat Gîlcă.