Șoimii Lipova s-a pornit greu, dar de o lună încoace a câștigat loc după loc în clasamentul seriei a 8-a a Ligii a 3-a, până la prezența pe podium. Ultima victorie din seria de cele trei consecutive a venit, vineri, împotriva celor de la Progresul Pecica. A fost primul derby arădean stagional câștigat de trupa lui Flavius Sabău și Marius Ciubăncan, pe mâna lui Vlad Filimon, autor al unui „hattrick” ce a anulat reușita din penalty a lui Capătă.
Cu cele trei goluri de vineri, Filimon devine și golgheterul stagional al lipovanilor, cu 5 reușite, cu două mai mult decât prietenul său, Kevin Trabalka. De altfel, de când Flavius Sabău a decis să treacă la un sistem de joc cu doi atacanți, cei doi formează ofensiva „alb-albastră”, doar că Trabalka a acuzat o problemă medicală cu Pecica și s-a bucurat de pe margine pentru succesul colegilor săi. „Nu ne așteptam să câștigăm primul derby arădean atât de târziu, nici nu am avut noroc în primele etape…Personal, mă înțeleg bine cu colegii din atac. Sigur cu Kevin conexiunea e și mai bună, pentru că e și prietenul meu de atâta timp. Dar și David Ciubăncan are calitate, doar că mai trebuie să crească. Are doar 17 ani, dar chiar și așa a început să ne ajute din ce în ce mai mult”, spune Filimon, care în utimele sezoane a fost utilizat la Lipova în toate compartimentele, mai puțin în poartă. „Joc unde mă pune antrenorul, dar mai mult îmi place în față. Oricum, îmi place să dau la poartă de oriunde, am mare încredere în stângul meu”, mai susține „Fili”.
Lipova e echipa ce va sta în ultima etapă a turului, când riscă să piardă poziția de play-off. „Păcat că s-a retras Poli și trebuie să fim spectatori în runda ce vine, dar sperăm că va fi tot mai bine de acum încolo. O luăm meci cu meci și sperăm să avem victorii pe linie, să fim din nou sus. Urmează meciuri cu Ghiroda și Cermei, putem recupera puncte și oricum mai sunt multe meciuri în retur”, a adăugat polivalentul fotbalist al „șoimilor”.
Ajuns la 28 de ani, Vlad Filimon confirmă de ani buni la nivelul Ligii a 3-a, la Gloria, Ineu și acum Lipova, dar încă nu a făcut pasul mai sus. „Deocamdată e foarte bine la Lipova, mă simt bine, suntem o familie, nu vreau să plec mai departe. Dacă mă va dori cineva, vom vedea, dar, repet, mi-e bine la Lipova”, a conchis golgheterul la zi al Lipovei.
Permalink
Bine, Filiiiii! Cel mai „policalificat” jucator, juniorii au ce invata de la el! Felicitari, tine-o tot asa!