„Ciocnirea” vicecampioanelor ediției precedente de Liga 3-a, Lipova – în seria a IV-a, iar FC U Craiova 1948 – în a treia, a fost adjudecată de formația olteană chiar în orașul din Podgoria arădeană. Susținută de aproximativ 200 de fani, „Știința” a fost echipa mai creativă, a avut ocazii destul de multe și, în final, a plecat acasă cu trei puncte mari.
„Șoimii”, prin vocea lui Flavius Sabău, acuză arbitrajul brigăzii condusă de Răzvan Lădar. „A fost un joc echilibrat, cu o echipă bună, organizată, cu un buget foarte mare, cu jucători de calitate, dar cred că arbitarjul a făcut diferența astăzi. Faza golului a fost suspectă de offside, iar pe noi ne-au oprit de două-trei ori la prin semnalizări ale asistenților. Au avut și ei ocazii, am avut și noi una foarte mare în repriza a doua, din doar câțiva metri. Am încercat să ne facem jocul, dar odată cu plecarea lui Trabalka, era clar că vor ști totul despre noi. Ne-au urmărit și la ultimul amical, este o echipă bună, cu care trebuie să fructifici puținele ocazii pe care le ai, altfel e greu. În repriza a doua, am încercat să jucăm mai direct și parțial ne-a ieșit. Am avut ocazii, dar nu am dat gol. Am luptat bine cu o echipă bună, cu pretenții. Dacă fostul meu golgheter este rezervă al ei, e clar ce lot au ei și ce lot avem noi”, a spus antrenorul principal al „șoimilor”.
Eugen Trică s-a agitat mult pe banca celor de la U. Craiova, iar în minutele finale chiar s-a ales cu un cartonaș galben pentru proteste. Din aceleași motive, avertisment a luat și preparatorul Vasilică, însă la final delegația craioveană a fost cea care a sărbătorit succesul împreună cu galeria venită pe arena „Podgoria”. „Am controlat jocul, am avut multe situații de a marca, dar cel mai important este că am luat cele trei puncte pe terenul unei echipe ce anul trecut s-a bătut la promovare până în ultimele etape. Suntem bucuroși de rezultat, puteam să mai marcăm, dar am ratat nepermis de mult. Voi avea o discuție cu băieții, nu e posibil să nu avem concentrare în fața porții, trebuia să avem 2,3-0. Așa, puteau să ne egaleze pe final și asta nu e bine deloc. Am început bine, vrem să continuăm tot așa, avem toate condițiile și o luăm pas cu pas. Mulțumim galeriei, suporterii au fost fantastici, ca de fiecare dată. Vin cu noi în toate deplasările și ați văzut cât de frumos ne-au încurajat”, a spus „principalul” craiovenilor.
Întrebat de ce a insistat pentru transferul lui Kevin Trabalka de la Lipova, fostul tehnician al UTA-ei în sezonul 2013-2014 a adăugat: „Trabalka a debutat pentru noi astăzi pe final. Am încredere în el, sper să marcheze pentru noi, de aceea l-am și adus. Eu l-am debutat în Liga 2-a, la 16 ani, știu ce poate. Este un jucător de mare valoare, sper să fie sănătos și să joace cât mai mult”.
În runda cu numărul doi a Ligii a 3-a, Lipova se deplasează la Horezu, în timp ce craiovenii îi găzduiesc pe cei de la Târgu Cărbunești.
Permalink
Ai inceput…..Sabău
Daca nu este terenul
Este arbitrajul si tot asa.
Permalink
Arbitrajul a fost de vina ca echipa n-a jucat aproape nimic pana prin minutul 72 ? Antrenor are echipa asta ? Suprafata de joc proasta ! Mereu gasesti motive pentru esecurile pe care le ai in alta parte nu la tine in ograda Penibil !
Permalink
Cum poți sa dai vina pe arbitraj când ai avut o singura ocazie tot meciul, iar adversarul încă 5-6 în afara de gol, inclusiv o bara și o ratare cu poarta goala din 3 metri!? :))
Permalink
Sigur a avut bara,Craiova?
Permalink
Am urmărit meciul.e adevărat,gazdele o singura ocazie mare.in schimb ,Craiova(echipa cu care țin de copil),a ratat nepermis de mult!meciul a fost echilibrat,frumos.felicitari portarului Iliescu!a scos multe faze!Frica trebuie sa facă ceva cu ratările in fața porții!
Hai FC U,singura echipă a Craiovei!singura adevărată!felicitari Șoimii Lipova!meci bun.