După vara schimbărilor la Lipova, a urmat o campanie de toamnă cu destule sincope! Stamate: „Reconstrucția unei echipe nu se poate realiza într-un sezon”

După vara schimbărilor la Lipova, a urmat o campanie de toamnă cu destule sincope! Stamate: „Reconstrucția unei echipe nu se poate realiza într-un sezon”

Exact pe 1 iunie a acestui an, pe masa autorităților locale din Lipova ajungea demisia lui Radu Pop, președintele Șoimilor începând cu anul 2012, când echipa de fotbal pleca de jos, din Liga 6. Gruparea de pe Mureș a ajuns până în eșalonul terț, de două ori pe locul secund și de alte două ori la barajul de promovare în Liga 2. Ultimul dintre ele a fost pierdut chiar în această vară la mare luptă cu CSM Deva, iar Primăria anunța reducerea bugetului pentru sezonul în care ne aflăm. Radu Pop, antrenorul Adrian Abrudean și directorul sportiv Ciprian Pătroi, dar și câțiva jucători importanți nu au acceptat situația și proiectul s-a restartat cu Virgilius Stamate la șefia clubului și Cristian Todea pe banca tehnică.

Așadar, în pauza dintre sezoane, au venit la Lipova: Salka, Vlad, Șimăndan și Puta, de la Cermei, Bain (Dumbrăvița), Candreanu (Ripensia), Agha (împrumut de la UTA), Said (Malta), Bulboacă și Blickling (Viitorul), Gavra (Poli), D. Ciubăncan (împrumut de la CFR Cluj), Dinu (Crișul) și Adamcsik (Padova). Acesta din urmă avea însă să plece după doar trei etape la Progresul Pecica. Cea mai bună clasare stagională a fost după etapa cu numărul 6, când „„alb-albaștrii” erau pe locul 2, la 4 puncte de liderul FC Bihor. La final de an, când s-a tras linia după primele 15 runde, lipovanii sunt pe poziția 6-a, cu 23 de puncte strânse și golaveraj negativ 27-30. Distanța până la echipa de pe locul 4 (ultimul de play-off), Progresul Pecica, este de 5 puncte, în condițiile în care există și un meci direct între cele două, la Lipova, pe 9 martie. Șoimii mai joacă la Peciu Nou și o mai găzduiesc pe Phoenix Buziaș, adică alte două echipe implicate în lupta pentru „careul de ași” până la finalul sezonului regular.

Stamate: „Dacă nu vom reuși să jucăm în play-off nu va fi nici o tragedie, dar eu îmi depun mandatul”

 

Despre stagiunea de toamnă, dar și ce va fi la primăvară la Șoimii Lipova a vorbit președintele Virgilius Stamate:

– Se poate spune că la Lipova a avut loc un mic șoc odată cu plecarea lui Radu Pop, iar apoi a antrenorului Adi Abrudean a câtorva jucători? Cât a fost de deficil să faceți această trecere și credeți că ea s-a reflectat și în parcursul din campionat?

– Eu sunt un om de fotbal, am fost jucător, am fost conducător și cunosc îndeaproape problemele unui club de fotbal. În plus, aveam deja patru ani de colaborare cu Radu Pop la Lipova și mi-a fost ușor să îmi continui munca, de data asta un pic mai complexă. Cu toate că inițial mi-am dat demisia alături de Radu Pop, când am văzut că nu se găsește un om de fotbal care să continue, am acceptat să am o discuție cu conducerea orașului și mi s-a spus că se merge pe o continuitate, dar la un nivel bugetar redus. Nu este ușor să fii între finanțator, în speță primăria Lipova pe de-o parte și jucători, stafful tehnic și auxiliar, pe de altă parte. Sigur că oriunde are loc o astfel de schimbare cum a fost la noi, produce un șoc. Am luat-o aproape de la zero, cu câțiva jucători numărați pe degetele de la o mână. Trebuie să recunoaștem că orașul nu mai poate susține activitatea sportivă la nivelul bugetelor anterioare pentru că nevoile cetățenillor de a avea confortul specific anilor în care trăim înseamnă proiecte, înseamnă accesarea de fonduri pentru dezvoltarea orașului și pentru care comunitatea trebuie să vină cu un procent din aceste costuri. Toată lumea este de acord că trebuiesc realizate drumuri, canalizări, alimentări cu apă și alte lucrări importante. Dar, chiar și așa domnul primar Florin Pera și consilierii locali au propus o variantă de susținere a activității sportive cu costuri mai mici, dar cu dorința de a se realiza – totuși – lucruri frumoase. Dar, mai în glumă mai în serios, în acel moment mi s-a spus că important este să nu retrogradăm.

– De ce ați optat pentru Cristian Todea și acum, după 15 etape, considerați că a fost alegerea corectă? Știm că au fost undele discuții despre posibila plecare a lui Cristi, mai sunt valabile în această iarnă?

. După ce Lipova a avut ani de zile jucători buni și antrenori dintre cei mai pricepuți din județul nostru, cu rezultate notabile, am încercat și eu să merg pe aceeași linie, apelând la un antrenor cu licență PRO, în persoana lui Cristian Todea și împreună cu secundul Norbert Polgar am căutat jucători cu calitate care să facă față la nivelul Ligii a 3-a. Eu sunt un om sufletist, mi-am pus toată încrederea în antrenorul pe care l-am girat, dar după câteva  rezultate nefericite, ca să le spun așa, la un moment dat m-am gândit și la faptul că echipa are nevoie de un șoc. Iar cei care sunt în fenomen știu că în timpul campionatului nu poți face schimbări de jucători, doar poți înlocui antrenorii, lucru care de multe ori aduce un plus de rezultate. Astăzi, la rece, pot spune că m-am înșelat și singura problemă a fost valoarea unor jucători care ne-au mâncat unele meciuri, cum se spune la fotbal. Obiectivul în această iarnă este ca împreună cu antrenorii Todea și Polgar să găsim rapid fotbaliști valoroși cu care să ne întărim în punctele vulnerabile.

– Intrând puțin în detaliile despre parcursul echipei, bănuim că așteptările erau mai mari, căci Lipova a fost în ultimii ani mereu în față, de obicei pe podium.

– Bineînțeles că așteptările sunt mari după anii buni de fotbal, cu care ne mândrim, dar erau condiții mult mai bune atunci, bugetele erau mai mari și ne-au permis aducerea multor fotbaliști foarte buni, care au făcut aceste performanțe, Șoimii nu prea se refuzau în acea vreme. Acum nu putem avea alt obiectiv decât clasarea pe podium, chiar dacă nu imediat, având în vedere noile repere bugetare. Se știe că reconstrucția unei echipe nu se poate realiza într-un sezon.

– Care ar fi cauzele unor rezultate mai slabe, la prima vedere ați avut probleme în special în apărare. Statistica spune că ați luat exact 2 goluri pe meci, iar golaverajul e negativ cu toate că atacul și-a făcut treaba cu 27 de reușite.

– Din păcate, pe partea defensivă am avut ghinion imens. L-am pierdut pe portarul Iliescu, care făcea 40-50% din forța apărării, iar dintre fundașii pe care i-am avut, la fiecare meci a lipsit cel puțin unu, dacă nu doi sau chiar trei din motive de sănătate sau suspendări. Iar asta a făcut foarte grea sarcina antrenorilor. Evident că improvizațiile nu au putut avea un efect pozitiv meci de meci și asta a făcut ca să luăm multe goluri, iar majoritatea au fost pe greșeli individuale. Înainte de accidentarea lui Iliescu aveam șase goluri primite în șase etape, eram pe locul 2 la patru puncte de FC Bihor, iar în următoarele nouă meciuri am luat 25 de goluri și am coborât pe locul 6. Nu au fost toate golurile imputabile portarului Buta, ci mai ales greșelilor personale ale fundașilor mai mult sau mai puțin improvizați pe care îi avea în fața lui. Pe de altă parte, jucătorilor din atac nu prea avem ce să le reproșăm, Ciubăncan, Gavra sau Dinu au cifre bune, deși, normal, întotdeauna e loc de mai bine. Și mijlocul s-a descurcat binișor, deși se spune că atunci când marchezi goluri e meritul întregii echipe, dar, la fel, și când iei goluri toți puteau face mai mult. Nu are rost să facem mari diferențieri, am câștigat meciuri ca echipă și le-am pierdut tot așa, vina sau meritele sunt colective, de la jucători la staff tehnic și administrativ.

– Ce trecem la aspectele pozitive, de la care să plecați în campania de primăvară?

– Avem totuși o bancă tehnică profesionistă și un nucleu de jucători extrem de valoros și suntem în discuții cu 4-5 jucători cu calitate și experiență de la echipe bine cotate în fotbalul românesc, revine și portarul Iliescu. Cu ei vom continua lupta, vrem maximum din cele 3 partide rămase, iar după ele vom vedea dacă intrăm sau nu în „careul de ași”.

– Sunt jucători care au părăsit deja echipa?

– Sunt jucători pe picior de plecare, unii care au oferte din altă parte, iar la alții vom renunța noi. Sigur că niciodată nu poți fi sigur de cum va juca un fotbalist care a avut succes altundeva până nu îl vezi evoluând la clubul tău în meciuri oficiale. Astfel că nu am reușit să aducem doar jucători buni și foarte buni, ci am avut și unele dezamăgiri cu unii. Poate că ne și așteptăm să nu se adapteze toți, dat fiind faptul că am adus aproape un lot întreg și asta credem că este cauza principală a parcursului oscilant din acest tur de campionat. Așadar, unii vor pleca, dar nu putem da drumul nimănui până nu ne acoperim noi cu alți fotbaliști, iar acest lucru se va întâmpla cât de curând, în primele zile ale noului an. Am dori ca pe 15 ianuarie, data reuniri echipei, să avem noul lot conturat.

– Sunt și voci conform cărora Lipova nu o duce prea bine din punct de vedere financiar pe acest final de an

– Din informațiile mele, la mai toate cluburile sunt probleme financiare datorate în principal unor restrângeri bugetare pornite de la Guvernul României și investițiilor din comunități care necesită coparticipare cu fonduri locale. Chiar așa diminuat, bugetul clubului este destul de bun, nu ne putem plânge. Noi suntem practic în grafic, luna noiembrie abia acum va intra la scadență pe 25 decembrie și știm că se fac eforturi la primărie pentru a fi onorate îndemnizațiile fotbaliștilor în acest sfârșit de an.

– Ce se mai poate face în cele trei etape rămase de jucat din sezonul regular, mai credeți în play-off? Ar fi neplăcut să jucați în play-out sau e un lucru pe care l-ați luat în calcul după cum au decurs lucrurile din vară încoace?

– Atâta timp cât matematic mai există șanse, suntem profesioniști și vom face tot posibilul să ne câștigăm meciurile, apoi ne uităm și la indirecte. Cum spuneam, în vară ne-am bucurat că avem continuitate la liga a treia și nu ni s-a impus nici o clasare în acest sezon, doar să nu retrogradăm. Dar, banca tehnică și eu ca și conducător ne dorim mult mai mult și ne-am străduit și până acum și o vom face și în perioada de transferuri și de pregătire ce urmează să facem lucrurile cum trebuie. Dar, dacă nu vom reuși să jucăm în play-off nu va fi nici o tragedie, nu ne taie nimeni capul. În schimb, eu, personal, îmi voi pune mandatul la dispoziția conducerii orașului și, dacă se consideră că altcineva poate să facă mai mult, eu sunt dispus să fac un pas în spate. Sunt în al cincilea an consecutiv de activitate la Șoimii, nu am fost și nu sunt remunerat pentru ceea ce am făcut și fac acum, eu am o afacere personală din care trăiesc, mai mult chiar am sponsorizat și eu echipa. O viață în fotbal mă face să iubesc acest sport și clubul unde am activat și eu ca jucător timp de 16 ani și președinte trei ani, imediat după Revoluție.

Ciubăncan, Dinu și Gavra – „bomberii” Lipovei

În primele 15 etape ale sezonului 2023-2024 a Ligii a III-a, Cristian Todea, Norbert Polgar și Ovidiu Pașcalău au contat pe: Adelin Iliescu, Raul Buta – Timotei Candreanu, David Petruț, Daniel Puta, Adrian Bain, Franklin Agha, Flavius Bulboacă, Denis Salka, Petrișor Jichici, Said Alves, Michel Vlad, Nicolas Brad, Marius Șimăndan, Denis Blickling, Cătălin Dinu, David Ciubăncan, Cristian Gavra, Mădălin Chelea, Vlad Szabo, Alexandru Adamcsik (plecat la Pecica după etapa a treia).

Cuplul de atacanți mai de fiecare dată titular a produs nu mai puțin 13 goluri pentru echipa lor, Ciubăncan, 8 reușite, iar Gavra, 5. Dinu a fost chiar mai eficient decât Gavra, cu 6 reușite, pentru lipovani mai înscriind de 3 ori  Brad și câte o dată: Petruț, Jichici, Șimăndan, Blickling și Bain.

Clasamentul turului în Liga a 3-a (seria a 8-a)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.