Mai bine de trei luni de zile a durat vacanța de iarnă în Liga 3-a. Perioada lungă fără meciuri oficiale și încărcată de antrenamente în condiții meteo și legate de starea terenurilor a fost greu de gestionat de antrenori, dar ceea ce a fost mai greu a trecut. De vineri, se joacă fotbal pe puncte, iar returul se reia cu un derby arădean. Acum câteva săptămâni, Lipova și Cermei remizau (2-2) într-un amical pe „Șega ”, dar datele problemei se schimbă.
Partida se va juca pe o suprafața de teren naturală, acoperită de zăpadă până ieri și care e normal să nu se prezinte în cele mai bune condiții. Totuși, previziunile nu sunt chiar așa sumbre și echipele își vor putea etala jocul pentru care s-au pregătit de la mijlocul lunii ianuarie încoace. Sigur, combatantele ar fi trebuit să aibă 90 de minute oficiale în picioare, dar zăpada căzută săptămâna trecută a amânat runda inaugurală a returului, respectiv deplasarea Lipovei la Lugoj și găzduirea Giarmatei de către cermeiani.
Pop: „Sunt convins că jucătorii noștri vor face tot ce le stă în putință să câștigăm vineri”
„Șoimii” au operat câteva mutări importante la nivelul lotului, cu Raul Iova singura achiziție arădeană a iernii. „Suntem pregătiți pentru reluarea campionatului. Sunt mulțumit de cum s-a muncit în această iarnă și consider că noii veniți Himcinschi, Poiană, Dulap, Iova sau Duță, care au destule meciuri de Liga 3-a vor aduce plusul de experiență și entuziasm necesare pentru a ne atinge obiectivul. Au mai venit și copiii Tiponuț și Rusu, în care, de asemenea, ne punem mari speranțe la nivel de jucători Under 19. Vrem să fim pe unul dintre locurile 6-8 la finalul campionatului, ceea ce înseamnă că trebuie să adunăm cât mai multe puncte. Dar, la fel de important, este și prestația estetică a echipei, ca să spun așa. Vrem să jucăm fotbal, să construim și să ne pregătim de pe acum pentru sezonul viitor, când vom avea, zic eu, o altă abordare și rezultate în clasament. Este primul nostru an de Liga 3-a și am încercat mai multe sisteme de joc. În plus, am avut în teren copii de 16 ani care s-au acomodat mai greu la jocul bărbătesc specific acestei competiții de seniori. Altfel, din punctul meu de vedere, e bine că s-a amânat prima etapă. Am fi întâlnit în deplasare Lugojul, un adversar de top, puternic și greu de încurcat pe propriul teren. Putea să ne strice poate din moral, așa că abordăm cu toată încredere meciurile de acasă cu Cermei și Sebișul, între care avem o și deplasare mai ușoară la echipa a doua a Hermannstadtului”, spune Radu Pop.
Făcând trecerea spre derby-ul de vineri (ora 15), președintele lipovanilor ia oarecum presiunea de pe umerii lui Vasinc et. comp. „Poate că nu o să le placă băieților mei, dar îi consider favoriți pe cei de la Cermei. După ce au făcut un tur foarte bun, au o clasare mult mai bună decât noi. Cred că plecările lui Buia și Bodea sunt bine suplinite de Copil, Mihuța și Mitrea, plus că au adus juniori valoroși de la UTA. Cu toate acestea, îmi doresc să câștigăm și sunt convins că jucătorii noștri vor face tot ce le stă în putință să facă acest lucru. Terenul va fi probabil mai umed, ne va dezavantaja în primul rând pe noi care încercăm să punem mereu mingea jos, dar sperăm ca la ora meciului să fie cât mai bine. Mulțumim gazdelor noastre de la Pâncota, care își dau silința să fie la înălțime vineri și să putem să jucăm în condiții normale. Sper ca lumea să se dezmorțească după lunile de iarnă și să vină la Pâncota la acest meci între echipe arădene, care promit un fotbal de calitate”.
Bulza: „Experiența noastră superioară se lovește de potențialul lor mai mare”
Primul transfer al iernii la Cermei a fost chiar ex.-ul Dumitru Copil. Dar, pe lângă fostul lipovan, Anca, Huțan și Nagy i-au mai transferat și pe portarul Mitrea, mijlocașul Mihuța și juniorii Mureșan, Sabău și Luca și Toma Bodri. Totodată, Dani Bulza revine în forță pe gazon după lunga absență datorată operației de refacere a ligamentelor. „Eu cred că suntem cel puțin la același nivel din tur. Avem jucători cu dubluri pe posturi, parcă niciodată nu am fost atât de bine acoperiți. Am făcut și o pregătire bună de iarnă, cu cantonament și amicale și abordăm cu încredere returul. Era mai bine să începem cu partida de acasă cu Giarmata, dar așa este regulamentul, s-a făcut o amânare regulamentară. Ne dezavantajează puțin, dar asta este. În retur cât mai multe puncte, va fi mai greu decât turul, dar suntem optimiști”, anunță Petre Bulza.
Trecând spre adversarul din derby-ul de vineri, președintele Cermeiului a adăugat: „Meciul cu Lipova este greu, nu cred că suntem favoriți. Lipova are în spate un oraș puternic, un buget mai consistent și au lot valoros. Așa că experiența noastră superioară se lovește de potențialul lor mai mare. Am un respect deosebit pentru tot ce se întâmplă la Lipova, să câștige cel mai bun! Va fi un meci deschis oricărui rezultat. <<Sămădăii>> noștri se mobilizează și ne vor însoți la meci la Pâncota, chiar dacă se joacă vineri. Mizăm pe o prezență bună a simpatizanților noștri, cărora le mulțumim că sunt alături de noi și la bine și la rău”, a concluzionat Bulza.