Cine se salvează din derby-ul dezamăgirilor, Crișul – Lipova? „Nu ne așteptam să fim în situația asta, dar avem timpul și valoarea să ne revenim”

Cine se salvează din derby-ul dezamăgirilor, Crișul – Lipova? „Nu ne așteptam să fim în situația asta, dar avem timpul și valoarea să ne revenim”

Divizionarele terțe arădene trăiesc reversul medaliei față de stagiunea trecută, când au fost printre protagonistele seriei a IV-a. Cu FC U Craiova stăpână totală a situației cu maxim de puncte după 5 etape și absolut toate condițiile pentru a juca la anul în Liga 2-a, miza pentru restul competitoarelor pare a fi clasarea pe un loc cât mai onorabil și, bineînțeles, evitarea zonei „nisipurilor mișcătoare”.

Ca urmare a startului slab de campionat, Șoimii Lipova și Crișul Chișineu Criș sunt amenințate să intre în „horă”, dar, pe lângă asta, există ambiția de a tranșa un derby județean. L-am numit derby-ul dezamăgirilor, pentru că însuși conducătorii celor două cluburi admit faptul că echipele lor au rămas datoare în primele runde. Cine se salvează din cele două vom vedeavineri, de la ora 17, pe arena „Aurel Ardelean” din orașul de pe Crișul Alb.

Puțină lume ar fi pariat pe eșecul Crișului într-un alt derby, cel de la Sebiș, dar verdictul terenului a fost implacabil. „Am discutat cu jucătorii marți și le-am transmis foarte clar că singurul lucru ce a făcut diferența pentru Sebiș a fost atitudinea. Gazdele au avut-o, noi nu, iar acest lucru nu mai are voie să se repete nici vineri, nici într-un alt meci din acest campionat. Ne-am subestimat adversarul și fotbalul ne-a pedepsit. Acum nu se mai pune problema de așa ceva, fiindcă știm cu toții cine e și ceea ce poate Lipova. De altfel, nu cred că greșesc când afirm că Șoimii Lipova și Crișul Chișineu Criș oferă cele mai bune condiții dintre cluburile arădene, au loturi cu jucători valoroși, cu staffuri complete și de calitate și conduceri implicate în tot ceea ce fac. De aceea, cred că e puțin inexplicabilă situația în care ne aflăm și noi și ei, sper să fie Crișul formația care să depășească această mini-criză și odată cu asta să ajungă pe drumul pe care ni-l dorim cu toții, cel din prima parte a clasamentului”, spune Daniel Cherecheși, managerul Crișului.

De la cota 5 puncte și un golaveraj negativ (-2), Lipova e în momentul actual prima echipă aflată sub linia de retrogradare. Și vorbim despre vicecampioana ediției precedente din C4.„La finalul returului din campionatul trecut îi spuneam prietenului Dani Cherecheși că mi-e teamă că în campionatul viitor vor fi la finalul turului trei echipe arădene la retrogradare, după ce tot atâtea am fost la promovare iarna trecută. Doar că nu mă gândeam că Lipova și Crișul pot fi în această situație. Am cobit, noroc că mai este mult până departe, e timp să ne revenim. Eu sper ca Șoimii mei să-și revină chiar de la acest meci, iar celor de la Crișul le urez succes după jocul de vineri. Dincolo de asta, e clar că vom avea un meci greu, pozițiile din clasament sunt mincinoase și ambele echipe își vor dori victoria. Va fi un derby arădean, sperăm noi frumos și să rămânem neînvinși în duelurile cu Crișul, după ce anul trecut am luat 4 puncte. Muncim, băieții și antrenorul își văd de treabă, nu am ce să le reproșez. Doar Craiova ne-a dominat, în rest, chiar și în Cupă cu UTA, am jucat fotbal. Ne-am creat multe ocazii, am ratat, dar sunt convins că va veni și ziua în care vom marca și de cinci-șase ori din 7-8 ocazii. Sunt pe aceeași lungime de undă cu Flavius Sabău, ne interesează jocul și apoi rezultatele. Vrem să fim apreciați pentru fotbal, nu pentru norocul de a da goluri în ultimele minute sau de a beneficia de bunăvoința arbitrilor”, a punctat Radu Pop, președintele secției de fotbal a Lipovei.

Crișul are trei absențe mari și late pentru disputa de sâmbătă, respectiv Suslak, Ciornei și Mărmăneanu, toți trei cu probleme medicale, în timp ce din efectivul „șoimilor” va absenta doar Gherasim. Pavel s-a antrenat normal la Crișul după aproape două luni de absență, iar Adi Abrudean l-a recuperat și pe Modan. Dincolo, Lazea și-a ispășit etapele de suspendare și e la dispoziția lui Sabău.

Formații probabile:

Crișul: Zamfir – Sabău, Calvin, Blănaru – Clej, Ember, Cocian, Piț – Roșu, Modan, Mateucă.

Lipova: Iliescu – Nagy, Polgar, Bercu, Filimon – Vlad, Lazea, M. Popa, D. Rusu – Istrate, Sulea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.